Preaiubitul nostru NICU :D +(bonus) "Chimista" :P
Deoarece imi place la nebunie sa comentez cam tot ce pot si ma simt in stare, am facut chestia asta :D
Am dus articolul asta si pentru o notare la un seminar si cica a fost bun:P...e cam scurt, dar asa au fost cerintele de la aia mari :P...enjoy! :D
-- orice comentariu e binevenit pentru ca asta a fost scris intr-o dimineata la 4 cand eram cu vreun litru de cafea in mine + cola la greu + bere, desigur ;) --
Cu ce ar fi mai putin rau sa incep, cu “alo alo alo…”, cu “o mie cinci sute…aaa…un million cinci sute” sau cu o intrebare sincera despre cine tinea discursul, facand referire aici la nenumaratele interventii mirifice ale raposatei prime doamne, oare?
As incepe prin a sublinia faptul ca este un discurs execrabil, care abia spre final isi gaseste un subiect. “Dragi prieteni si tovarasi” de bastoane si miscari diectice este plin intregul discurs, referindu-ne aici la gesticulatie. Totalitatea imaginii vizuale este ajutata si de o fata uitata de zambet la inceput, apoi uimita de insolenta publicul, speriata, confuza si inspre final cu o multumire mimata. Alt element vizual important este imbracamintea, specifica “oratorului cioban” extras parca din “Miorita”, varianta Scornicesti.
Nu stiu exact ce fel de probleme avea acest minunat fost conducator, dar una dintre ele era limba romana, deci implicit vocabularul acestuia, bogat in cuvinte pe care, probabil, nici nu le intelegea, nemaivorbind ca nu stia sa le spune clar macar. Limba de balta imbinata cu o coerenta de ata rupta se incadreaza perfect in haosul care incepe la nici trei minute dupa clasica salutare socialista.
Se poate observa clar faptul ca din cauza ca oricum trebuia sa fie apludat, domnul Ceauseascu si-a pierdut din indemanarea oratorica, nereusind sa mentina multimea in suspans nici macar cu atat de eficientul “Liniste tovarasi!” sau “Ordine tovarasi!”. Un alt element puternic, benefic in procesul de comunicare, in relatia emitator-receptor, este ca nu se stie exact a cui apartine acestui discurs, al doamnei Elena “Honoris Causa” Ceausescu sau al domnului Nicolae “Omul muncii” Ceausescu, deoarece “chimista” isi intra in rol dupa un minut cu indicatii exceptionale, cele zece microfoane nefiind de ajuns pentru a se capta o parte din bogatia intelectuala a acesteia. Relaxarea, un element important in cadrul comunicarii verbale, este prezenta in intregime, acoperind defapt restul elementelor care ar fi trebuit sa fie prezente, precum claritatea in idei, acuratetea in limbaj, sinceritatea, empatia si pasiunea, inflacararea sincera. Defapt, aici sunt putin confuz…oare e vorba de relxare sau frica?! Astfel, acesta relaxare/frica duce la o insiruire de cuvinte istorice precum “suveranitate”(dar fata de cine?), “incredere”(in cine?) si altele, pline de insemnatate, dar in cu totul alt context, poate chiar alta decada, ca sa nu mai vorbim de alta “personalitate proeminenta”. Aceeasi subliniata relaxare/frica are alte repercursiuni precum uitare de cuvinte, devieri aberante de la subiect, lungirea la nesfarsit, plictis, moarte (pana la urma pentru “dumnealui” si din pacate si pentru altii) a tuturor cuvintelor, inclusiv a celor de legatura.
Asadar, “trebuind sa aratam suveranitate, in numele marii natiuni socialiste, a poporului si a conducatorilor” sa luam aminte si sa ne bucuram ca suntem aici, asa cum suntem, si ca putem analiza o asemenea “capodopera” a artei oratorice, semnata de mereu acelasi de 17 ani, unicul, fostul, mult iubitul nostru tovaras si conducator pentru totdeauna, Nicolae “Mos Gerila” Ceausescu. …si desigur, Elena “Sefa Majoretelor” Ceausescu. Dasvidania!
Am dus articolul asta si pentru o notare la un seminar si cica a fost bun:P...e cam scurt, dar asa au fost cerintele de la aia mari :P...enjoy! :D
-- orice comentariu e binevenit pentru ca asta a fost scris intr-o dimineata la 4 cand eram cu vreun litru de cafea in mine + cola la greu + bere, desigur ;) --
Ultimul discurs al dictatorului Nicolae Ceausescu
- Analiza discurs -
Cu ce ar fi mai putin rau sa incep, cu “alo alo alo…”, cu “o mie cinci sute…aaa…un million cinci sute” sau cu o intrebare sincera despre cine tinea discursul, facand referire aici la nenumaratele interventii mirifice ale raposatei prime doamne, oare?
As incepe prin a sublinia faptul ca este un discurs execrabil, care abia spre final isi gaseste un subiect. “Dragi prieteni si tovarasi” de bastoane si miscari diectice este plin intregul discurs, referindu-ne aici la gesticulatie. Totalitatea imaginii vizuale este ajutata si de o fata uitata de zambet la inceput, apoi uimita de insolenta publicul, speriata, confuza si inspre final cu o multumire mimata. Alt element vizual important este imbracamintea, specifica “oratorului cioban” extras parca din “Miorita”, varianta Scornicesti.
Nu stiu exact ce fel de probleme avea acest minunat fost conducator, dar una dintre ele era limba romana, deci implicit vocabularul acestuia, bogat in cuvinte pe care, probabil, nici nu le intelegea, nemaivorbind ca nu stia sa le spune clar macar. Limba de balta imbinata cu o coerenta de ata rupta se incadreaza perfect in haosul care incepe la nici trei minute dupa clasica salutare socialista.
Se poate observa clar faptul ca din cauza ca oricum trebuia sa fie apludat, domnul Ceauseascu si-a pierdut din indemanarea oratorica, nereusind sa mentina multimea in suspans nici macar cu atat de eficientul “Liniste tovarasi!” sau “Ordine tovarasi!”. Un alt element puternic, benefic in procesul de comunicare, in relatia emitator-receptor, este ca nu se stie exact a cui apartine acestui discurs, al doamnei Elena “Honoris Causa” Ceausescu sau al domnului Nicolae “Omul muncii” Ceausescu, deoarece “chimista” isi intra in rol dupa un minut cu indicatii exceptionale, cele zece microfoane nefiind de ajuns pentru a se capta o parte din bogatia intelectuala a acesteia. Relaxarea, un element important in cadrul comunicarii verbale, este prezenta in intregime, acoperind defapt restul elementelor care ar fi trebuit sa fie prezente, precum claritatea in idei, acuratetea in limbaj, sinceritatea, empatia si pasiunea, inflacararea sincera. Defapt, aici sunt putin confuz…oare e vorba de relxare sau frica?! Astfel, acesta relaxare/frica duce la o insiruire de cuvinte istorice precum “suveranitate”(dar fata de cine?), “incredere”(in cine?) si altele, pline de insemnatate, dar in cu totul alt context, poate chiar alta decada, ca sa nu mai vorbim de alta “personalitate proeminenta”. Aceeasi subliniata relaxare/frica are alte repercursiuni precum uitare de cuvinte, devieri aberante de la subiect, lungirea la nesfarsit, plictis, moarte (pana la urma pentru “dumnealui” si din pacate si pentru altii) a tuturor cuvintelor, inclusiv a celor de legatura.
Asadar, “trebuind sa aratam suveranitate, in numele marii natiuni socialiste, a poporului si a conducatorilor” sa luam aminte si sa ne bucuram ca suntem aici, asa cum suntem, si ca putem analiza o asemenea “capodopera” a artei oratorice, semnata de mereu acelasi de 17 ani, unicul, fostul, mult iubitul nostru tovaras si conducator pentru totdeauna, Nicolae “Mos Gerila” Ceausescu. …si desigur, Elena “Sefa Majoretelor” Ceausescu. Dasvidania!
ceausescu cand a vrut sa vorbeasca cu poporul a vrut de fapt sa le zica "djie" sau "i-e!"...si asa mai departe...(asta e dintr-o piesa care nu mai stiu cum se intituleaza). fratilor, bafta multa!